Regina Elisabeta îndemnată să lase poporul să aleagă cine să fie rege: William sau tatăl lui, Charles

Dar se pare că Charles ar mai avea de așteptat! Potrivit presei britanice, Regina Elisabeta este îndemnată să lase poporul să aleagă cine să fie următorul rege.

Regina Elisabeta a II-a

Foto: instagram.com/theroyalfamily

Graham Smith, şeful mişcării ”Republic”, care are ca ţel dizolvarea monarhiei britanice, susține că părerile britanicilor sunt împărțite între cei doi și cere, în numele poporului, ca următorul Rege să fie ales prin vot.

”De ani de zile părerile poporului sunt împărțite între William, Charles și alți membri ai Casei Regale. Majoritatea nu înclină spre nimeni în mod special, așa că a venit momentul să îi lăsăm pe britanici să voteze și să decidă cine va fi următorul conducător. A venit momentul ca britanicii să nu mai fie doar niște spectatori al căror rol să fie doar acela de a-l aplauda pe Charles, când va ocupa tronul regal. Trebuie să avem dreptul să alegem! Britanicii trebuie să devină actorii principali în propriul spectacol”, a explicat Graham Smith.

Regina Elisabeta a II-a alaturi de Printul Charles, Printul William si Printul George

Foto: instagram.com/theroyalfamily

Acesta mai adăugat faptul că i se pare ireal cum, în ultimii ani, principiile Casei Regale s-au schimbat atât de mult și cum monarhii sunt mai interesați să devină celebri pe social media, decât să își îndeplinească sarcinile.

Citește și: Gestul care a înfuriat publicul: ce a făcut Regina Elisabeta la prima ieșire oficială de când a început pandemia

”Nimănui nu îi mai pasă de principiile sau de scopul monarhiei. Faima a devenit, parcă, principalul lor scop, iar faptul că au ajuns să se folosească atât de mult de platformele de social media în ultimii ani cred că demonstrează acest lucru.”, a încheiat Graham Smith.

 » sursa: qbebe.ro