Organizația Mondială a Sănătății și-a nuațat discursul cu privire la introducerea pașapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieșire, argumentând că încă nu se știe cu siguranță dacă vaccinul previne sau nu transmiterea virusului. La acestea se mai aduagă și temerile legate de discriminarea persoanelor care nu se pot vaccina dintr-un motiv sau altul, a afirmat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris.
„Noi, în calitate de Organizaţie Mondială a Sănătăţii, afirmăm în acest moment că nu am dori să vedem paşaportul de vaccinare ca o condiţie de intrare sau ieşire deoarece nu suntem siguri în acest stadiu că vaccinul previne transmiterea.
Există toate celelalte întrebări, pe lângă problema discriminării împotriva persoanelor care nu se pot vaccina dintr-un motiv sau altul„, a mai spus ea în cadrul unei conferinţe de presă”, a declarat Harris într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.