Raisa Enachi (AUR): Pensiile speciale reprezintă o povară financiară pentru bugetul statului. Sistemul public de pensii trebuie să respecte principiului contributivității

În ciuda declarațiilor și promisiunilor din ultimele luni, coaliția PSD-PNL a demonstrat că nu dorește să elimine pensiile speciale, deși acestea reprezintă o povară financiară pentru bugetul statului. Anual, pensiile speciale ne costă 0,85% din PIB, circa 12 miliarde de lei. Noua lege a pensiilor adoptată de Camera Deputaților nu rezolvă această problemă – ca o sfidare la adresa tuturor românilor, legea introduce doar o impozitare progresivă de la 10-20%, dar menține pensiile mari pentru magistrați.

Menținerea acestor pensii speciale ridică întrebări legitime cu privire la echitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii al țării noastre, afirmă deputata AUR Raisa Enachi.

„Aceste pensii reprezintă o povară financiară considerabilă, ceea ce poate reduce resursele disponibile pentru alte nevoi urgente ale societății. De asemenea, pot crea disproporții în sistemul de pensii, afectând pensiile obișnuite și, implicit, calitatea de viață a majorității pensionarilor”.

Într-o întrebare parlamentară adresată premierului Marcel Ciolacu, Raisa Enachi a subliniat că sistemul public de pensii trebuie reașezat astfel încât acesta să funcționeze pe baza principiului contributivității.

„Prioritatea ar trebui să fie asigurarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil, care să respecte principiile de contributivitate și să promoveze dezvoltarea generală a societății românești, fără a crea privilegii financiare excesive pentru anumite categorii de persoane”, a precizat deputata.

În contextul în care noua lege a pensiilor speciale nu rezolvă problema, Raisa Enachi a solicitat premierului Ciolacu să transmită răspuns la următoarele întrebări:

  1. Cum puteți explica cetățenilor români, deopotrivă, nevoia și utilitatea unor pensii speciale pentru anumite categorii de funcționari publici sau reprezentanți ai justiției, în comparație cu majoritatea populației care se bazează pe sistemul general de pensii?
  2. Care sunt principalele obiective ale Guvernului în ceea ce privește sistemul de pensii speciale și cum intenționați să contribuiți la o soluție responsabilă și benefică pentru întreaga societate românească?