Putin taie Gazul: Ziua Apocalipsei vine ÎN AVANS! Războiul ADEVĂRAT abia acum ÎNCEPE


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Experții au numit data de 22 iulie „Ziua Apocalipsei”,
când Rusia ar putea să nu mai livreze deloc gaze Germaniei și Europei prin Nord
Stream 1. Dar evenimentele se precipită…

Pe 22 iulie urmează să expire perioada de 10 zile în care
Rusia făcea verificarea anuală a conductei Nord Stream 1.

Iar cele mai negre temeri că regimul de la Moscova va
folosi aceast pretext pentru a sista total livrările de gaze către Europa par
să se confirme chiar înainte de această dată.

Potrivit unei știri Reuters, Gazprom și-a informat cel
puțin unul dintre clienți că a declarat Forță Majoră.

„Forța Majoră” este o clauză care se poate invoca între
partenerii contractuali pentru nerespectarea acordului.

Forța Majoră este o
situație care nu poate fi controlată de parteneri și deci exonerează de
răspundere.

Scrie Reuters:

„Compania monopolistă rusă de export al gazelor Gazprom a
declarat forță majoră în privința livrărilor de gaze către Europa cel puțin
unui client important, începând cu 14 iunie, potrivit unei scrisori văzute de
Reuters.”

Scrisoarea este datată 14 iulie, adică la o lună după ce
condițiile de forță majoră ar fi început să se manifeste și ea invocă „circumstanțe
extraordinare” aflate dincolo de capacitatea Gazprom de a le controla.

Reuters citează o sursă care afirmă că respectivul client
care a primit scrisoarea este Germania, prin conducta Nord Stream 1.

Bloomberg confirmă informația și susține că cel puțin
trei clienți ai Gazprom au primit astfel de scrisori în care este invocată
forța majoră.

Se pare că „forța majoră” este legată de turbina de la Nord Stream 1 care a fost blocată de Canada în virtutea sancțiunilor și în lipsa căreia gazele nu pot fi livrate.

Compania germană Uniper a confirmat și ea că a primit
notificare de la Gazprom despre sistarea livrărilor de gaze.

Germania se pregătește de mai multă vreme pentru șocul
teribil
pe care l-ar reprezenta întreruperea totală a aprovizionării cu gaze
din Rusia.

Nu este clar încă dacă toată Europa este vizată de măsura
Gazprom sau doar Germania.

Potrivit unor previziuni sumbre ale economiștilor de la
compania financiară elvețiană UBS, în cazul în care Rusia taie gazul pentru
toată Europa, efectele ar fi dramatice. De pildă, moneda Euro ar cunoaște o
devalorizare fulgerătoare cu 10%.

Oricum, războiul adevărat de-abia acum începe. Este vorba
de Războiul Economic, care se anunță mult mai devastator decât cel militar din
Ucraina.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro