PSD îl somează pe Virgil Popescu să nu închidă centralele pe cărbune. „Va provoca o criză economică și socială majoră”

PSD amenință că nu va fi de acord cu legea decarbonizării și îi cere ministrului Energiei să nu închidă capacități de producție a energiei pe bază de cărbune fără a le înlocui cu altceva, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, social-democrații se împotrivesc scoaterii din circuitul agricol a unor suprafețe întinse de teren pentru a fi montate instalații fotovoltaice.

„PSD nu susține proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonizarea, inițiat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, care propune închiderea unor capacități de producție pe cărbune până la finalul anului, asta în timp ce restul țărilor europene redeschid centrale pe cărbune pentru a face față crizei energetice. Nu putem accepta ca sute de megawați să dispară peste noapte fără să punem în loc noi capacități de producție. Asta înseamnă să ne trezim rapid în situația de a nu mai avea energia necesară pentru consumul economiei și al populației, fapt care va provoca o criză economică și socială majoră”, se arată în comunicatul PSD.

PSD consideră că România trebuie să rediscute termenele asumate prin PNRR privind închiderea producției pe bază de cărbune, mai ales că liderii Comisiei Europene au anunțat oficial că se poate renegocia întregul capitol referitor la energie din PNRR.

„De aceea, este nevoie de o reuniune a Coaliției, în care ministrul Energiei trebuie să vină cu o foaie de parcurs predictibilă și să demonstreze că, înainte de a închide ceva, oferă garanții că putem pune altceva în loc. Până atunci, miniștrii PSD nu vor semna ordonanța de urgență privind decarbonizarea!”, potrivit comunicatului.

PSD precizează că „susține orice demers care are ca scop protejarea mediului, cum sunt investițiile în panouri fotovoltaice, finanțate din bani europeni. Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu scoaterea haotică din circuitul agricol a zeci de mii de hectare de teren sub pretextul montării de asemenea instalații.

 » sursa: www.digi24.ro