Proiectul de succes “Proaspete de la noi”, implementat de Profi, ar trebui copiat de statul român – Ziua de Vest

Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei, administrează o investiție de 2 milioane de euro în două sere de legume bio, Agrofresh Ecologic de la Șag, Timiș, în sistem integrat: producție, procesare, depozitare și comercializare.

Orza atenționează despre necesitatea ca statul român să îi sprijine pe legumicultori în mod concret, pentru a putea accesa hypermarket-urile.

Orza atenționează că e foarte important ca fermierii să aibă acces cu produsele lor în rafturile retailurilor, de aceea statul trebuie să îi ajute foarte serios. El a arătat exemplul Greciei, unde asemenea mecanism funcționează cu succes. Astfel, statul român trebuie să investească într- un lanț de magazine și aprozare, unde să fie și acționarul, iar producătorul român să își poată vinde marfă. Atunci, toți ar avea de câștigat: fermierul, statul și consumatorul.

În Tomnatic, în Timiș, statul, prin Consiliul Județean Timiș, construiește un mare depozit de legume și fructe, în valoare de 4,5 milioane de euro.

“E un obiectiv economic foarte bun, dar dacă vor există numai depozite lanțul nu va fi închis de la producție, până la client și nu este ceea ce ne dorim”, a spus Orza.

El sugerează MADR că genul de proiect cum e “Proaspete de la noi” implementat cu mare succes de Profi, prin care legumicultorii locali își vând marfa, ar trebui să fie copiat și de statul român, să vină cu o asemenea soluție eficientă de lanț integrat pentru a sprijini producătorii locali.

Adrian Orza vorbește despre calitatea produselor obținute în serele bio de la Șag: ”M-ați auzit de multe vorbind de faptul că serele AGROFRESH ECOLOGIC, de la Șag, produc legume BIO. Pentru că nu e doar o vorba în vânt, acest proces este certificat oficial de organisme competențe,

 » sursa: ziuadevest.ro