Profesorul Ilie Bădescu: MI-E DOR DE RAI. Celulă și chilie – un ciclu de poezii dedicat memoriei lui Marcel Petrișor, cu poeme închinate martirilor închisorilor bolșevice Radu Ciuceanu, Anton Golopenția și Mircea Vulcănescu

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

Celulă și chilie

Celor cărora le-a fost ”mângâiată” viața cu varga pușcăriilor comuniste

Din volumul de poezii „Mi-e dor de rai”, autor Ilie Bădescu

Dedic acest ciclu liric memoriei lui Marcel Petrișor,

tocmai plecat la ceruri spre întâlnirea cea mare cu Cel ce ne cheamă să-i cercetăm pe cei bolnavi ori flămânzi ori în temnițe. A petrecut 12 ani în pușcăriile bolșevicilor, zidite din cărămida urii și îmblânzite de suferința martirică a celor ce-au preschimbat celula în chilie. Aceasta a fost minunea vieții lor și cei ce se vor astăzi noii temniceri ai memoriei sfințitelor suferințe ale sfinților din închisori trebuie să știe că războiul lor nu este doar unul împotriva memoriei, ci este război împotriva Celui de pe cruce. Și, mai ales, ar trebui să ia aminte la deznodământul de 2000 de ani al acestui război. Au fost unii mai teribili ca ei și totuși Răstignitul a fost mereu și mereu, veac după veac, neam de neam, marele Învingător. Fiindcă iubirea și mila nu pot fi biruite. În ce mă privește, am îndrăznit să fac publice aceste mărturisiri lirice de durere ca să pot spune: „da, Doamne! Iată, eu nevrednicul tocmai i-am vizitat pe sfinții Tăi în pușcăriile acestui veac. Iartă-mi, Doamne, nevrednicia!

La nunta din Cana

Lui Radu Ciuceanu,

17 ani în pușcăriile comuniste

Mi-e dor și-aș voi să petrec

prin albul în care mă-nec,

cu umbra sub care m-ascund

cu plânsul tăcut și profund.

mi-e dor și-aș veni, n-aș veni,

m-aș duce și m-aș nimeri

să fiu lângă cei care pleacă

tăcuți peste valea cea seacă.

să-i văd înc-odată și-apoi

să caut cu mirarea spre voi.

Să știu dacă-n umbra poverii

Ne-așteaptă fiul durerii

ori numai părerea adie

când trecem pustii prin pustie.

Și stau cu privire-ațintită

Spre valea cea dez-cremenită,

Spre care coboară puhoi

Toți cei ce-au căzut pentru noi.

Îi văd ieșind flăcări vii

Din grelele lor pușcării,

Îi simt cum răsar către noi

Lumini dinspre veacul de-apoi

Îi văd cum tot trec către vad

Cu suflet de bun camarad,

Spre nunta de mâine din Cana,

El fi-va și vinul și hrana

La nunta de mâine din Cana.

Sfântul Anton de la Prigor

Lui Anton Golopenția,

Sfântul Banatului

Și noaptea ca o catedrală,

cu bolta ei de stele mii

asemenea unor făclii,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro