Florin Oancea, primarul liberal al municipiului Deva a stârnit furia minerilor din Valea Jiului după ce i-a acuzat ca nu produc suficient cărbune pentru ca Termocentrala Mintia să poată livra populației apă caldă și agent termic.
Acum, însă, primarul Devei are toate șansele să-și pună în cap un întreg județ după ce a declarat la un post de radio că minerii nu muncesc sâmbăta și duminica pentru că merg la chefuri.
Declarația a fost făcută la un post de radio local din Deva. Peste 70 de mineri din Valea Jiului sunt blocați în subteran de aproape o săptămână pentru ca nu și – au primit drepturile salariale. În Valea Jiului, tensiunile sociale iau amploare.