Prima detectare clară a unui disc care ar putea forma o Lună în jurul unei planete

Un disc de gaz și praf care înconjoară o planetă din afara sistemului nostru solar este prima observație a astronomilor de acest fel fără echivoc și va ajuta la verificarea teoriilor privind formarea planetelor și a lunilor, potrivit AFP.

Este punctul culminant al unei căutări începute în 2018 odată cu descoperirea PDS 70b, o tânără planetă în formare apropiată de steaua PDS 70. Sistemul său este foarte aproape de al nostru, la „numai” 370 de ani lumină distanță, în constelația Centauri.
Anul următor, astronomii au detectat acolo pentru prima dată un disc de gaz și praf care înconjura o a doua planetă, PDS 70c, descoperit cu Telescopul VLT al Observatorului European de Sud (ESO).

Combinând aceste observații cu cele pe care le-au făcut cu radiotelescopul ALMA, oamenii de știință presupun apoi că discul de materie permite formarea lunilor în jurul planetei PDS 70c.

Astăzi, noi observații făcute cu ALMA „prezintă detectarea clară a unui disc în care s-ar putea forma sateliții”, spune Myriam Benisty, astronom la Universitatea din Grenoble și principalul autor al unui studiu pe această temă publicat joi în The Astrophysical Journal Letter.

Între stea și disc

Astronomii știau din 2006 că steaua PDS 70 era înconjurată de un disc de materie foarte mare, dar limitele instrumentelor lor le-a permis doar să presupună prezența a cel puțin unei planete între stea și disc.

Cele două planete care au fost descoperite acolo sunt de mare interes deoarece aparțin unui sistem stelar juvenil. Steaua lor, PDS 70, are doar aproximativ 5,4 milioane de ani. Prin comparație, Soarele nostru este un ”mare bătrân”, cu mai mult de 4,6 miliarde de ani.

„Până în prezent au fost identificate peste 4.000 de exoplanete (planete existente în afara sistemului nostru solar),

 » sursa: hotnews.ro