Preşedintele Ungariei, la Cluj. S-a întâlnit cu liderul UDMR / Ce au discutat

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit vineri, la Cluj, cu preşedintele Ungariei, Novák Katalin.

Cei doi au vorbit despre provocările care stau în faţa comunităţii maghiare, iar liderul UDMR spune că este important ca relaţia dintre cele două ţări să fie puternică.

„Am vorbit despre provocările care stau în faţa comunităţii maghiare, despre preocupările noastre şi despre posibile soluţii. Pentru noi, este foarte important ca relaţia dintre cele două ţări să fie puternică şi e important ca aceasta să fie construită pe încredere. De asemenea, este foarte important ca, în edificarea acestei relaţii, să luăm ca bază prezentul şi viitorul. Important este să găsim acele soluţii care se bazează pe interesul comun, atât al maghiarilor din Transilvania, cât şi al României şi Ungariei”, a declarat preşedintele UDMR.

Preşedintele Ungariei, Novak Katalin, se află în vizită în România. Ea s-a întâlnit cu liderul UDMR.

„Astăzi (vineri – n.r.) l-am cunoscut pe Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, viceprim-ministrul României. În calitate de Preşedinte al Republicii, consider o prioritate reprezentarea întregii populaţii maghiare, aşa că pentru mine nu există nicio diferenţă în ceea ce priveşte dacă cineva locuieşte aici sau dincolo de graniţă. Maghiarii sunt maghiari, punct”, a scris pe Facebook Novak Katalin.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns