Președintele Maltei: „Prefer să demisionez decât să semnez legea avortului“

Președintele Maltei a declarat săptămâna aceasta că va demisiona mai degrabă decât să semneze un proiect de lege care decriminalizează avortul. George Vella, medic care a slujit ca președinte al țării din 2019, a făcut afirmația pentru NETnews pe 17 mai, scrie stiripesurse.ro.

„Nu voi semna niciodată un proiect de lege care implică autorizarea crimei”, a spus Vella, potrivit publicației Times din Malta. „Nu pot opri executivul să decidă – aceasta ține de Parlament. Dar am libertatea, dacă nu sunt de acord cu un proiect de lege, să demisionez și să plec acasă, iar eu nu am nici o problemă să fac așa.”

Vella a vorbit după ce parlamentarul independent Marlene Farrugia a introdus un proiect de lege în Parlament, pe 12 mai, încercând să decriminalizeze avortul, prima inițiativă de acest gen din țara mediteraneeană. Proiectul de lege propune eliminarea a trei articole din Codul penal al Maltei, conform cărora oricine care caută sau care ajută la un avort poate fi condamnat până la trei ani de închisoare, deși urmăririle legale sunt rare. Întrebat dacă crede că există cazuri în care avortul ar trebui să fie admisibil, președintele de 79 de ani a spus: „Fie ai ucis, fie nu ai ucis; nu poate fi moarte pe jumătate. Sunt foarte categoric: nu există ‘dacă’ și ‘atunci când’.”

Cele două partide principale din Malta, arhipelag din Marea Mediterană, cu o populație de o jumătate de milion de oameni, au semnalat opoziția față de proiectul privat de lege. Partidul Laburist a spus că este deschis să discute decriminalizarea, dar nu a vrut să pună problema într-un vot în Parlament. Partidul Naționalist a spus că nu va favoriza niciodată decriminalizarea, deoarece susține dreptul la viață de la concepție și până la moarte. În 1990, regele Baudouin,

 » sursa: www.replicaonline.ro