Peste 130 de laboratoare autorizate vor putea emite rezultate la testarea COVID cu validare rapidă începând de joi

132 de laboratoare autorizate la nivel național vor putea emite rezultate la testarea COVID cu validare rapidă, începând de joi, pentru a pune în aplicare hotărârea privind prelungirea stării de alertă, informează Ministerul Sănătăţii.

Ulterior, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie, se arată într-un comunicat al ministerului.

Operaţionalizarea întregii reţele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârşitul lunii, precizează MS.

„În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă comunică următoarele proceduri de lucru: la nivel naţional, cele 132 de laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie, rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă. În cea de-a doua etapă, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie. În acest moment ei pot efectua teste COVID-19 cu validare în 24 de ore”, arată Ministerul Sănătăţii. 

Editor : B.P.

 » sursa: www.digi24.ro