Senatorul AUR Adrian Costea a expus o situație deosebit de gravă: peste 10 ani România va rămâne fără medici de familie, dacă nu se iau măsurile necesare de către autoritățile responsabile. Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, 242 de localități nu au medic de familie, iar la nivel național se înregistrează un deficit de 2.200 de medici de familie. În acest context, Costea solicită Ministerelor Sănătății și Dezvoltării să transmită ce măsuri vor adopta în vederea îmbunătățirii situației.
Dacă acum 10 ani existau circa 12.000 medici de familie în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, acum sunt sub 10.000. În plus, o altă problemă este vârsta înaintată a medicilor – peste jumătate dintre aceștia vor ieşi la pensie peste câţiva ani. În locul lor nu are cine să vină, tinerii nu intră în sistem.
Statistic, fenomenul de „deşertificare” din punct de vedere al asistenţei medicale devine tot mai acut, punctează Costea. Sunt afectate îndeosebi localitățile din mediul rural, dar și zone unde nu există centre universitare mari: în Bucureşti, Timiş, Cluj, Mureş, Iaşi numărul de medici e peste media europeană. Aici sunt concentraţi 50% din medici; restul de 37 judeţe au deficit (mai ales Tulcea, Vrancea, Sălaj, Covasna, Călăraşi, Ialomiţa etc.). Pacienții din mediul rural au dreptul la asistență medicală și ar trebui să li se asigure acces la servicii de calitate, subliniază senatorul AUR.
O altă problemă este faptul că tinerii medici nu mai sunt atraşi de medicina de familie, nu mai aleg această specialitate, iar mulți aleg să părăsească ţara pentru a-şi practica meseria în străinătate.
Soluții pentru remedierea situației există, explică Adrian Costea, însă este nevoie de implicarea autorităților: „ne putem inspira modele de sisteme de sănătate, precum cel francez. În zone rurale din Franţa, medicii de familie români sunt bine primiţi de comunitate, întâmpinaţi cu braţele deschise, li se oferă gratuităţi, loc de muncă, locuinţă şi alte facilităţi. Ar putea fi un model. E nevoie de implicarea comunităţii locale. Ministerul Sănătăţii poate gestiona global problema medicinei primare, dar, dacă o comunitate doreşte să aibă medic de familie, primăria trebuie să facă un efort, nu să aştepte totul de la Ministerul Sănătăţii, care nu are această capacitate”.
Având în vedere situația prezentată, senatorul AUR Adrian Costea solicită miniștrilor Sănătății și Dezvoltării să transmită detaliat ce strategie au în vedere şi ce măsuri preconizează pentru remedierea acestei probleme, inclusiv privind implicarea administraţiei publice Iocale.