Partidul “Văzrajdane” din Bulgaria organizează un protest împotriva măsurilor sanitare anti-COVID – 60m.ro

Kostadin Kostadinov

Distribuie acest articol!

Partidului prorus “Văzrajdane”(Renaştere) din Bulgaria organizează miercuri un protest amplu împotriva măsurilor antiepidemice în faţa Adunării Naţionale de la Sofia.

“Scopul protestului este eliminarea măsurilor restrictive şi, mai ales, a certificatului verde neconstituţional. Zeci de mii de bulgari vor veni, din Sofia, din toată ţara şi din străinătate. Obiectivul pe care ni ne-am propus este unul singur şi este foarte simplu – să începem în sfârşit să trăim o viaţă demnă şi normală, pentru că a devenit clar că toate aceste măsuri restrictive nu numai că nu funcţionează, ci, dimpotrivă, sunt dăunătoare şi împiedică desfăşurarea normală a vieţii în ţara noastră”, a transmis organizatorul acţiunii, Kostadin Kostadinov, conform bnr.bg.

Kostadinov a adăugat că, cel mai probabil, va participa la protest, deşi a fost prezent la reuniunea Consiliului Consultativ de Securitate Naţională şi a primit un apel de la Inspectoratul Regional de Sănătate că trebuie să intre în carantină.

Zeci de susţinători ai partidului “Văzrajdane” din Veliko Tărnovo se îndreaptă spre capitala bulgară, pentru a se alătura protestului naţional. În faţa parlamentului de la Sofia, au fost dislocate trupe de poliţişti şi jandarmi.

Poliţia a ridicat garduri în jurul clădirii şi a instituit puncte de control. Organizatorii au declarat că la demonstraţie vor participa aproximativ 10.000 de persoane din toată ţara.

Sursa: Facebook/ Kostadin Kostadinov


Distribuie acest articol!