Părinți și elevi consternați când școala a editat pozele fetelor pentru a le „acoperi” decolteul

La liceul Bartram Trail din St. Johns, Florida, SUA, o școală publică aflată la aproximativ 30 de minute de Jacksonville, s-a publicat albumul de final de an a elevilor liceului. Riley O’Keefe, una dintre elevele liceului abia aștepta să își vadă poza din album. Însă mare i-a fost surpriza când a descoperit că poza ei a fost editată astfel încât linia decolteului să fie acoperită de tot. Inițial Riley s-a amuzat, însă răsfoind albumul a descoperit că editarea nu s-a produs numai la ea, ci la majoritatea elevelor. 

”Nu mi-a venit să cred că au printat așa ceva și s-au gândit că este ok. M-am supărat și m-am enervat.”, declară Riley pentru The Washington Post. Ea și sora ei nu au avut parte de cea mai inestetică editare. Alți elevi, care au îndrăznit să poarte haine cu imprimeuri în acea zi au avut pozele editate în așa fel încât păreau ca ”desprinse din Minecraft”, subliniază Stephanie Fabre, mama lui Riley. 

poza cu o eleva din anuarul unui liceu

Surse foto: News4Jax.com

Elevii și părinții lor sunt extrem de indignați că pozele a 80 de eleve au fost editate și transformate, astfel încât acestea au ajuns să se simtă jenate de propriul lor corp. 

Intenția noastră nu a fost de a pune elevii într-o situație jenantă și de a se simți umiliți de hainele pe care le poartă. Din nefericire, învățăm o lecție valoroasă privind procesul de înțelegere că intenția nu este întotdeauna și rezultatul.”, spune Tim Forson, administratorul liceului. 

Citește și: 

 » sursa: qbebe.ro