Cum arată acum fiul uitat al lui Florin Busuioc. Nu și-a iertat tatăl niciodată!

Cum arată fiul de 30 de ani al lui Florin Busuioc Florin Busuioc Jr. are acum 30 de ani și locuiește la Târgu-Mureș alături de mama lui, Marieta, o asistentă…

Ziua Educației: 60% dintre cadrele didactice folosesc materiale alternative în completarea programei școlare

Peste jumătate dintre elevi au lucrat cu materiale alternative și/sau individual pentru a aprofunda noțiunile predate în lunile de școală online, arată sondajul Editurii Didactica Publishing House realizat cu ocazia…

Continental se implică în dezvoltarea programelor universitare orientate spre nevoile industriei

Peste 100 de angajați ai Continental participă activ, în cadrul universităților din România, la dezvoltarea unor programe orientate spre nevoile specifice ale industriei automotive. Programe de licență și masterat sunt…

Brexit: Regatul Unit ar putea

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a estimat duminică, în cadrul unui interviu, că Regatul Unit ar putea „să trăiască foarte bine” cu un no-deal, dacă negocierile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană,…

Atenție! Revin restricțiile în România! Noi reguli de astăzi, 5 octombrie

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat, Raed Arafat, au declarat, astăzi, la ora 21.10 la Palatul Victoria, noile decizii luate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. O…

Dorin Chirtoacă, ultimul candidat înregistrat în cursa electorală la prezidențialele din Republica Moldova

Dorin Chirtoacă, reprezentantul Blocului Electoral Unirea, a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Proiectul a fost votat în ședința din această seară, de șase membri…

Momentul în care o rachetă lovește un drum circulat de mașini în Nagorno Karabah

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere și recent publicate pe rețelele sociale, arată momentul în care o rachetă lovește un pod în apropierea localității Asagi Sus, din regiunea Nagorno…

Acad. Ioan Aurel Pop: Încep să cred că se lucrează sistematic la eradicarea urmelor palpabile ale identității noastre. Latina a mai fost interzisă în perioada proletcultistă. Dacă e un demers al mișcărilor globaliste, neomarxiste, atunci e grav

„Încep să cred și eu că se lucrează sistematic la eradicarea urmelor palpabile ale identității noastre. Latina a mai fost interzisă în perioada proletcultistă, de prin anii ’50 ai secolului…

Belarus: Zeci de manifestanți au ieșit în stradă la Minsk. Poliția a folosit un tun cu apă

Poliţia din Belarus a efectuat arestări şi a folosit un tun cu apă împotriva a zeci de mii de manifestanţi care au protestat din nou la Minsk pentru a denunţa…

A fost declarată „stare de catastrofă” în două provincia din Bolivia

Provinciile boliviene Santa Cruz (est) şi Chuquisaca (sud-est) au declarat, sâmbătă „stare de catastrofă” în contextul înaintării incendiilor forestiere care ameninţă ariile protejate şi au solicitat ajutor de urgenţă din…

Cum se simte Donald Trump după ce a fost confirmat cu coronavirus

Donald Trump este bine şi va rămâne izolat la Casa Albă pentru moment, a declarat medicul preşedintelui american. Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că este infectat cu coronavirus. Într-un…

Guvernul Republicii Moldova și Banca Mondială, acord pentru asigurarea căldurii la blocuri, școli, grădinițe și spitale din Chișinău ~ InfoPrut

Republica Moldova a semnat un Acord de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a putea fi continuat al doilea Proiect de îmbunătăţire a eficienţei sistemului de alimentare…

Bilanț coronavirus: 1591 de cazuri noi în ultimele 24 de ore | .News

BREAKING – 1591 de cazuri noi de Covid-19, la doar 6537 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore Sursa informației: stiripesurse Publicat la data de 05-10-2020 Tudor Ciuhodaru, despre…

Anisimova, călcată de Mobra!

BREAKING – 1591 de cazuri noi de Covid-19, la doar 6537 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore Sursa informației: stiripesurse Publicat la data de 05-10-2020 Tudor Ciuhodaru, despre…

Nicușor Dan: Azi mă voi testa pentru COVID-19. Nu sunt contact direct

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost prezent, miercuri, la emisiunea TV unde premierul Ludovic Orban a intrat în contact…

Coronvirus: Paris, nivel maxim de alertă sanitară

Autorităţile franceze vor impune pentru Paris şi regiunea pariziană nivelul maxim de alertă sanitară la începutul acestei săptămâni ca urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, conform…

Propunerea lui Ciolacu către Firea: va fi parlamentar

Marcel Ciolacu, șeful de la PSD, ține aproape de Gabriela Firea după ce aceasta a luat un scor mare la alegerile locale din acest an. Deși a pierdut capitala în…

Institutul Diplomatic din Republica Moldova, Institutul Diplomatic Român și SNSPA, proiecte comune pentru atragerea de fonduri europene

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va demara proiecte cu Chișinăul privind creșterea capacității administrative a României și Republicii Moldova, precum și atragerea de fonduri europene nerambursabile. Declarații…

Benzina şi motorina s-au ieftinit cu 6-9 bani pe litru pe parcursul lunii august 2020

Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020,…

James Bond se lasă aşteptat! Ultimul film cu Daniel Craig, amânat pentru 2021 (VIDEO)

Fanii agentului 007 vor mai avea de aşteptat, până să-l revadă pe marile ecrane. „No time to die”, ultimul film din franciza „James Bond” cu Daniel Craig, va fi lansat…