ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Textul de față pornește de la două premize, ambele la fel de importante. În primul rând, trebuie să fim conștienți de momentul istoric pe care-l trăim. Va fi o presiune imensă a guvernelor pentru a ne limita libertățile constituționale, pierderea libertății trecând mult dincolo de așa-numitul certificat verde. Ar trebui să fim conștienți că miza anilor ce vin este libertatea, iar înglobarea comunităților noastre în suprastructuri imperiale este doar un mijloc de limitare a acesteia. Dacă în timpul comunismului clasic exista speranță dincolo de Cortina de Fier, acum nu vor mai fi posibile accidente, spații în care libertatea să fie posibilă. De fapt, lozinca mai multă Europă este o banală consecință a teoremei generalizate a progresiei, consecința decăderii economice și a civilizației noastre, fundătura necesară logic la care ne-a adus statul modern, social-democrat. .
A doua premiză a acestui text este lipsa de relevanță a educației universitare în mai orice domeniu, dar mai ales în acela al științelor sociale. Dacă pentru noi, intelectualii având o educație tehnică de orice fel – economică, inginerească, etc. -, există o piață privată a muncii care să valideze competențele dobândite în universitate, acest lucru este cel mai adesea imposibil pentru așa-zișii intelectuali având o formație umanistă. Chestiunea este evidentă și perfect explicabilă în termeni economici, este vorba de faptul că domeniul educației este o insulă de iraționalitate economică, în termeni rothbardieni, o insulă în care domnește haosul calculațional. A continua să evaluăm valoarea conținutului ideatic al diverselor evenimente culturale sau politice în funcție de titlurile universitare – mai ales de cele obținute în Occident – deținute de personajele prezente pe piața românească sau europeană a ideilor politice este nu doar contraproductiv, ci și de-a dreptul primejdios.
Având în vedere cele de mai sus, ar trebui să devină evident motivul pentru care am pierdut cu toții atunci când a fost organizat Referendumul pentru Familie. Unul câte unul, intelectualii de dreapta au făcut ce-au știut mai bine, au devenit în mod oportun opozanți vocali sau mai tăcuți, au fost mai întotdeauna dilematici, dubitativi sau toleranți, au nuanțat și au peripatetizat până după eșecul referendumului, excepție notabilă făcând doctorii Neamțu, Papahagi, Lavric sau Preda, ca și regizorul Cristian Puiu.
Se cuvine ca ca prietenii mei conservatori să-i dea uitării pe cei care-au făcut propagandă împotriva Referendumului pentru Familie, ca și pe aceia tăcuți și dubitativi, saltimbanci ai ideilor, experți ai sinecurilor de tot soiul. Este inutil să credem că atunci când va fi vreo miză cât de cât importantă – iar schimbarea Constituției și integrarea sau nu într-o federație europeană ne va defini viitorul pentru multă vreme de aici înainte – aceștia vor apăra în vreun fel valori conservatoare precum subsidiaritatea,