ORORILE și CRIMELE dintr-un Spital Covid din România. ”Și eu AM OMORÂT OAMENI!” – Spovedania unui medic din Spitalul Județean Sibiu

Dezvăluiri șocante făcute de un medic care a lucrat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Sibiu. Turnul Sfatului din Sibiu prezintă aceste orori care, cel mai probabil, s-au replicat în toate spitalele din țară și se întâmplă și acum. Ne întrebăm cum vor reacționa autoritățile locale și centrale. Redăm cea mai mare parte din această spovedanie, așteptând urmările (dacă vor veni, vreodată):

”Nu vreau să crezi că vreau să
salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor,
pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni
că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în
viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate
prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De
undeva trebuie să se înceapă”.

Acestea sunt cuvintele cu care începe
relatarea despre anticamera morții, secția ATI dedicată bolnavilor COVID
a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Un cadru medical care a lucrat aici
a vrut să vorbească despre oameni, nu despre cifre. Despre vieți care
trebuiau continuate, nu despre statistici. Dar și despre ignoranță,
lipsă de profesionalism, lipsă de empatie, neștiință și crimă.

Spune că nu vrea să-și divulge
identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea
pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității
actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va
declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat. Numele
pacienților despre care se va vorbi în acest articol este de asemenea
codat, astfel încât familiile acestora să fie protejate. De asemenea,
fotografiile care însoțesc articolul au fost ”blurate” de către noi din
același motiv. Iar persoanei care a fost de acord să vorbească despre ce
a văzut și a făcut în ATI îi vom spune Domnul S.

”Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți”

Cel mai șocant pentru Domnul S. este
faptul că toți cei care ajung la ATI sunt sedați din primele ore. ”Pe un
om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în
insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie.
Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O
doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză
hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID.
Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat
acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu
încarc acele seringi cu sedare”, povestește Domnul S. El susține că în
mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și
Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro