Organizațiile de mediu au lansat un avertisment cu privire la măsurile prevăzute în PNRR destinate redresării ecologice: acestea nu vor avea rezultatul scontat, dacă nu se va pune capăt tăierilor ilegale și nesustenabile, și dacă nu vor fi corelate cu măsuri de îmbunătățire a aplicării legii și de eliminare a corupției în întregul sector. În acest context, senatorul AUR Andrei Hangan sesizează Ministerul Mediului și solicită clarificări cu privirile la obiectivele asumate în PNRR.
Potrivit unui raport publicat de Bankwatch și EuroNatur, Fondul de redresare și de reziliență (672,5 miliarde EUR) nu asigură protejarea și refacerea naturii, fiind posibil chiar să sporească daunele aduse naturii, deși Comisia Europeană pretinde că acest proiect a asigura o „redresare ecologică” în întreaga Europă.
„Raportul pentru România arată că măsurile planificate pentru împădurire și reîmpădurire nu implementează nimic sustenabil dacă nu sunt însoțite de măsuri de stopare a tăierilor ilegale, precum și de măsuri de îmbunătățire a aplicării legii combaterii corupției în întregul sector”, punctează Andrei Hangan.
Având în vedere situația expusă mai sus, senatorul AUR solicită ministrului Mediului, Tanczos Barna, să răspundă punctual la următoarele întrebări:
– Care este perspectiva ministerului pe care îl conduceți cu privire la măsurile propuse în Planul național de redresare și reziliență (PNRR) referitoare la sectorul de mediu din România?
– Care este riscul real ca aceste măsuri să afecteze, de fapt, mediul, luând în considerare aspectele amintite anterior?