sursa: pixabay
Avertisment îngrijorător al Organizației Mondiale a Sănătății. OMS spune că se așteaptă la o nouă creștere a numărului de decese provocate de coronavirus în Europa- relatează Euronews.
Directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, atrage atenția că descoperirea unui vaccin nu înseamnă că pandemia va lua sfârșit, pentru că nu se știe dacă va fi eficient pentru întreaga populație.
El mai spune că un anumit tip de vaccin ar putea fi eficient pentru unii, dar pentru alții nu. De aceea s-ar putea să fie nevoie de vaccinuri diferite.
În Europa, în special în Spania şi Franţa, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus este în creştere constantă de câteva săptămâni.
Statele europene membre ale OMS au raportat vineri peste 51.000 de cazuri noi, mai mult decât în aprilie. În acelaşi timp, numărul zilnic de decese, în jur de 400-500, este aproximativ acelaşi ca la începutul lui iunie.