OMS: Aproape 15 milioane de oameni au murit în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus a cauzat 14,9 milioane de decese la nivel global în ultimii doi ani, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează dpa.

Cifrele includ persoane care au murit din cauza unei infecţiei cu COVID -19 precum şi pe cele cu boli şi răni şi care au murit din cauza serviciilor de sănătate suprasolicitate şi a restricţiilor.

Cifra totală a deceselor cauzate de coronavirus este de peste 6,2 milioane, a indicat OMS referitor la cifrele trimise către organizaţie de la statele membre.

OMS solicită mai multe investiţii în asistenţa medicală globală, astfel încât tratamentul care salvează vieţi să nu fie amânat în timpul unor crize precum pandemiile.

Institutul SUA pentru Valori şi Evaluare a Sănătăţii a ajuns la o concluzie similară cu cea a OMS, cu o estimare de 15,4 milioane de decese cauzate de pandemia de coronavirus până la sfârşitul anului 2021, mai notează sursa citată de Agerpres.

Experţi ai OMS au ţinut cont de faptul că multe decese au fost prevenite datorită restricţiilor impuse de COVID -19. Aceasta include mai puţine accidente rutiere şi de muncă pentru că mulţi oameni au rămas acasă în timpul lockdown-urilor.

Editor : Liviu Cojan

 » sursa: www.digi24.ro