Obiceiul nesănătos pe care îl au mulți români și care slăbește organismul în lupta cu coronavirusul

Alimentația face diferența. În cazul celor care consumă des carbohidrați, celulele care luptă cu infecțiile își pierd din putere. De aceea, mai ales acum, în contextul pandemiei de coronavirus, trebuie să avem grijă ce mâncăm, spune Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Marie Curie din București.

Medicul spune că hiperglicemia cauzată de alimentația nesănătoasă afectează capacitatea leucocitelor de a lupta cu o infecție.

„Cred că facem prea puțin pentru populație când vorbim doar de 3, 7, 10 medicamente care ne ajută să ne tratăm de o infecție virală care astăzi se cheamă SARS COV2 și mâine se va chema altfel. Trebuie să vorbim și despre ceea ce trebuie să facem noi, ca populație, cum trebuie să mâncăm pentru a preveni astfel de lucruri. 100 de grame de carbohidrași, fructoză, glucoză, sucroză administrate unei persoane adulte afectează foarte grav funcționalitatea leucocitelor pe o perioadă de 5-6 ore. Dacă devine un obicei nesănătos al vieții mele, sunt expus major în astfel de situații, în pandemii, de exemplu”, a spus medicul.

„Mâncatul toată ziua, ronțăitul carbohidraților este un obicei extrem de periculos pentru noi, ca populație”, a adăugat Cîrstoveanu.

El a adăugat că ar trebui să mâncăm mai multe fructe și legume fără pesticide  și mai puțină carne, cu atât mai puțin procesată. Medicul adaugă că alimentația noastră ar trebui să conțină cel mult 20% proteină animală, în cazul adulților, și 40% în cazul copiilor.

Editor : Monica Bonea

 » sursa: www.digi24.ro