O poveste de acum peste un milion de ani – Cum a descoperit omul focul, cum a învățat să-l producă și cum focul a ”încălzit” drumul către civilizație

​Aproape toate culturile lumii au legende despre cum un erou îndrăzneț sau un zeu binevoitor au adus oamenilor focul și le-au schimbat pentru totdeauna viața. Focul a adus lumină și căldură, mâncare mai gustoasă, dar a și pregătit drumul către artă, cultură și către civilizație. Mai jos puteți citi despre teoriile legate de cum au început oamenii să folosească focul și despre ce schimbări bune, dar și rele, a adus focul în viața oamenilor preistorici.

Informația pe scurt:

  • În Europa omul stăpânea focul în mod generalizat acum 400.000 de ani, dar oamenii de acum peste un milion de ani întrețineau vetre în Africa, cu foc provenit din natură. Unii antropologi cred că hominizii de acum 1,9 milioane de ani foloseau focul, dar nu există dovezi arheologice clare.
  • Omul a devenit mai puternic datorită focului, a mâncat mai bine și a început să ducă o viață ceva mai sigură, pentru că exista un mijloc de a speria prădătorii. Se crede că datorită focului hominizii nu au mai dormit în copaci, ci pe sol și tot datorită focului blana de pe corp s-a rărit.
  • Pentru că hominizii stăteau în grup seara lângă foc, între ei s-au stabilit legături. Teoriile spun că oamenii au devenit mai prietenoși de când au început să vină aproape de foc și au fost nevoiți să coopereze la diverse sarcini. Tot de la statul lângă foc s-ar fi născut și tradițiile de a spune povești.
  • Homo sapiens a evoluat pentru a digera hrana preparată, la fel cum girafele s-au adaptat mediului pentru a ajunge la frunzele de pe coroana copacilor. Nu ne mai putem întoarce la o lume fără foc, căci maxilarele noastre nu mai pot mușca cu atâta putere, dinții și stomacul ni s-au micșorat,

 » sursa: hotnews.ro