O doctoriță din Oradea riscă excluderea din profesie: Flavia Groşan susține că a făcut „minuni” vindecând bolnavi Covid în cabinetul privat, în timp ce în spitale aceștia sunt omorâți

Colegiul Medicilor Bihor s-a autosesizat după publicarea unui articol în care o doctoriţă din Oradea, proprietara unui cabinet privat, susţine că a vindecat o mie de persoane infectate cu Covid tratându-le ca cu un banal antibiotic. Dr. Flavia Groşan va trebui să dea seama în faţa Comisiei de Etică pentru afirmaţii nefondate, conform cărora protocoalele terapeutice din spitale duc la decesul pacienţilor, precum şi pentru afirmaţia că a vindecat bolnavi care, în realitate, au ajuns în stare gravă în Spitalul Municipal după tratamentul ei „miraculos”.

„Face minuni”

Site-ul national.ro a publicat marţi un articol intitulat „Un medic român face minuni. 100% vindecaţi de Covid”, care pe baza afirmaţiilor doctoriţei Flavia Groşan, medic pneumolog din Oradea, susţine că aceasta a vindecat „aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii”, „fără nicio zi de spitalizare”, tratând infecţia cu coronavirusul ca pe o „pneumonie atipică”, în timp ce „în spitale se fac greşeli uriaşe şi protocolul (n.r. – terapeutic) Covid omoară, de fapt, bolnavii”.

„Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Şi nu a ajuns. Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. (…) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus ca şi tratament etiologic pe Claritromicină. Sigur că pe lângă acest antibiotic mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face faţă. Este o schemă de tratament care îmi aparţine”,

 » sursa: ebihoreanul.ro