Peanut (Alună) are 9 ani și este băiețelul, iar Cashew (Fistic) are 3 ani și este fetița. Cei doi au avut nevoie de intervenții dentare și de operații pentru a le salva dinții și s-au cunoscut la recuperare în centrul pentru salvarea animalelor abandonate San Antonio Humane Society (SAHS). Iar de atunci sunt de nedespărțit.
Așa că echipa de la centru a decis să împărtășească iubirea lor cu întreaga lume și le-a organizat o nuntă intimă, cu ținute de gală, o mini capelă și un delicios tort pentru cei doi cățeluși simpatici. Ceremonia a fost de vis, cu baloane de săpun și muzică, fotografii și mulți pupici, iar scopul ei a fost acela de a găsi o familie adoptivă pentru cei doi îndrăgostiți.
”Ceremonia a avut ca scop celebrarea iubirii lor și recuperarea după intervențiile medicale. Nunta lor micuță și intimă a fost împărtășită de echipa noastră, de voluntari și de prietenii noștri apropiați. Evenimentul a inclus un covor roșu flancat de garduri vii in forma de cățeluși, baloane de săpun, muzică și tort, desigur! Am avut voluntari care au construit mini-capela, gardurile vii, iar baloanele de săpun au fost pentru o mai mare distracție pentru cei doi miri.”, spune Lucia Almanza, asociat pe Relații Publice la SAHS.
Deși cei doi pot fi adoptați și separat, echipa de la SAHS își dorește să le găsească o familie care să îi ia sub aripa ei pe amândoi, astfel încât povestea lor de dragoste să continue.
Citește și: