Nicușor Dan: Vremea sindicalismului mafiot în România a apus. Astăzi a fost ultima zvâcnire

Astăzi au avut loc „ultimele zvâcniri ale sindicalismului mafiot în România”, a declarat primarul general Nicușor Dan, după ședința de sâmbătă cu conducerea Societății de Transport București. Potrivit edilului, angajații STB care au fost de serviciu vineri și sâmbătă și au refuzat să iasă pe traseu riscă să le fie desfăcut contractul de muncă. De asemenea, primarul a anunțat că pune la dispoziţia şoferilor şi vatmanilor din STB un număr de telefon la care aceştia pot apela dacă sunt ameninţaţi sau agresaţi, fiind împiedicaţi de către reprezentanţi ai sindicatului să iasă pe traseu.

„Vremea sindicalismului mafiot în România a apus. Este ultima zvâcnire a sindicalismului mafioto-politic. Faptul că câțiva șoferi au înțeles și au ieșit pe traseu e semn de însănătoșire. Nerespectarea unei hotărâri judecătorești este infracțiune. Cu cât persiști, cu atât mai grav este ceea ce faci. Salut faptul că Parchetul a început urmărirea penală. Nu poți să nu respecți o hotărâre judecătorească”, a declarat primarul, la finalul ședinței cu conducerea STB.

Potrivit primarului, sâmbătă, unii angajaţi ai STB au fost „intimidaţi şi agresaţi”.

„S-au întâmplat azi ultimele zvâcniri ale acestui sindicalism mafiot. Au fost oameni în depouri care au încercat să-și facă munca și au fost intimidați, agresați de sindicaliști. Vreau să transmit foarte ferm: acest lucru nu se poate întâmpla într-un stat de drept, nu poate să rămână fără urmări”, a afirmat Nicușor Dan.

Totodată, edilul a anunțat că pune la dispoziţia şoferilor şi vatmanilor din STB un număr de telefon la care aceştia pot apela dacă sunt ameninţaţi sau agresaţi, fiind împiedicaţi de către reprezentanţi ai sindicatului să iasă pe traseu.

„Am făcut un număr unic 0800800868 pentru toți acei șoferi și vatmani care vor să iasă la muncă și sunt amenințați. Contactul cu acest număr păstrează confidențialitatea,

 » sursa: www.digi24.ro