Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, printre proiectele votate în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti se numără o hotărâre care a fost solicitată de primarii de sectoare şi care prevede majorarea taxelor pentru parcările de reşedinţă. Taxele vor creşte efectiv din 2022, iar suma va varia între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. Banii vor ajunge în bugetele primăriilor de sector.
„În şedinţa de azi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti au fost aprobate o serie de proiecte de hotărâre importante pentru Capitală. Menţionez în primul rând deschiderea, de joi, în Piaţa Constituţiei, a unui centru drive-thru pentru vaccinarea anti-COVID-19, cu patru puncte, unde oamenii vor fi vaccinaţi fără a trebui să coboare din maşini. E o soluţie care a funcţionat în alte ţări şi a ajutat la susţinerea campaniei de vaccinare, iar în câteva zile această soluţie va deveni operaţională şi în Bucureşti.
Tot în legătură cu sănătatea publică, s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al Capitalei a unui corp de clădire aparţinând Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, acea construcţie urmând să fie demolată pentru ca în acel loc să se înalţe un nou corp de clădire, cu finanţare din partea Băncii Mondiale.În ceea ce priveşte transparenţa administraţiei locale, am propus şi s-a votat azi în CGMB transparentizarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. Toate autorizaţiile emise de acum înainte vor fi postate pe site-ul Primăriei Generale, împreună cu informaţiile adiacente, pentru ca oricine să poată verifica dacă lucrările dintr-o anumită locaţie au autorizaţie şi dacă acea autorizaţie se respectă. În câteva luni vom face acest lucru şi retroactiv, adică vom publica pe site şi autorizaţiile de construire emise începând cu 1 ianuarie 2018.
În aceeaşi idee a transparenţei, s-a votat azi un proiect de hotărâre pentru realizarea unui audit privind ceea ce s-a petrecut în Primăria Capitalei în ultimii ani. Vor fi investigate 5 aspecte în cadrul acestui audit: finanţele primăriei, gestiunea patrimoniului, resursele umane, resursele IT şi urbanismul.
Tot în spiritul transparenţei, începând de azi, pentru orice cerere de informaţie publică, primăriile din Bucureşti şi instituţiile subordonate vor răspunde gratuit, fără a percepe o taxă de copiere.Pentru domeniul social, au fost aprobate două proiecte prin care a fost împuternicit Consiliul Local al Sectorului 6 pentru a încheia parteneriate cu două organizaţii non-guvernamentale – Organizaţia Salvaţi Copiii şi Asociaţia Centrul Rromilor „Amare Rromentza” – pentru realizarea unui centru-pilot pentru copiii victime ale abuzurilor sexuale, respectiv a unui centru comunitar pentru minoritatea rromilor.
De asemenea, a fost corectat un abuz făcut de către precedentul Consiliu General, prin care taximetriştilor li s-a interzis să folosească aplicaţiile de taxi de pe smartphone. Acea hotărâre a CGMB din decembrie 2017 e deja suspendată în justiţie, iar CGMB a decis azi să o abroge parţial.La solicitarea primarilor de sector din Bucureşti, în Consiliul General s-a votat azi şi majorarea taxelor pentru parcările de reşedinţă. Aceste taxe vor creşte efectiv începând cu 2022 şi vor ajunge până la o sumă cuprinsă între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă. E de subliniat că banii din aceste taxe ajung la primăriile de sector, iar primarii de sector au cerut majorarea acestor taxe pentru creşterea bugetelor sectoarelor, urmând astfel să se asigure şi mai buna întreţinere a acestor parcări.
Am făcut, în acelaşi timp, încă un pas pentru acordarea unor ajutoare instituţiilor independente de cultură, lucru pe care l-am propus încă de anul trecut. În şedinţa de azi a fost informat CGMB cu privire la schema de ajutor de stat pentru sectorul cultural independent din Bucureşti: e vorba despre un buget total de 3 milioane de lei destinat entităţilor din sectorul cultural independent, a cărui activitate a fost afectată de epidemia COVID-19. Alocăm un maxim de 75.000 de lei pentru fiecare beneficiar eligibil, ca sprijin financiar nerambursabil, pe baza depunerii unui dosar, urmând desigur să monitorizăm ca ajutorul oferit să fie utilizat aşa cum trebuie”, a scris Nicuşor Dan marţi pe Facebook.