Muncitorii români din Germania protestează

Românii din Germania sunt pe prima pagină a ziarelor din Europa.

Plecați acum o lună cu avioane speciale pentru a presta munci agricole în cel mai puternic stat european, au avut parte de surprize nu tocmai plăcute.

S-a întâmplat exact ca în vorba românească: „socoteala de acasă nu se împacă cu cea din târg”.

Astfel că românii au fost înghesuiți câte 4-5 într-o cameră, fără condiții minime de igienă și un trai decent, fără intimitatea necesară unui adult.

Nici salariile nu au fost pe măsura celor promise acasă.

Deși agricultorii români nu erau mai prejos decât cei deja existenți pe plantație, norma ce le-a fost impusă era peste posibilitățile lor de a o putea atinge.

Ce a rezultat de aici? Alte venituri decât pe care ei și le imaginau când au plecat acasă.

Acest lucru și criza sanitară i-a determinat să plece, dar nu au mai fost plătiți.

Acum românii din Germania sunt nemulțumiți că statul nu îi ajută să ajungă acasă, exact acel stat care le-a făcut culuar în plină criză să plece din țară deși situația sanitară nu era tocmai bună.