Misterioasa cutie primită de CTP, de sărbători, de la directorul SIE: „Păi am valoare, dom’le! Operațiunea se numea brichisire”

Momente amuzante în platoul emisiunii „Cap Limpede” de la Digi24, după ce gazetarul Cristian Tudor Popescu a deschis o cutie primită cadou de la directorul SIE, Gabriel Vlase. Gazetarul spune că „operațiunea asta se numea brichisire”, în perioada de dinainte de 1989 și că se folosea pentru „câștigarea bunăvoinței unor personaje politice”.

„Am primit această cutie aici, la recepția Digi24, mi-au zis fetele de la recepție – «domnule Popescu aveți chestia asta». Am scuturat din cap, am ridicat-o, nu e ușoară. Cântărește ceva și am deschis-o să văd despre ce e vorba. Mai întâi vedeți ce scrie aici, scrie «domnului Cristian Tudor Popescu, analist politic, Digi24». Și acum, ce găsim în cutie… Găsim, carevasăzică, Henriete French trufes. Henriete. Cantuci con mandorle almond biscoti. Așa. Ferero roșer. Bomboane foarte plăcute. D-asemenea, Mozart pralines. O ciocolată roasted hazelnut, excelence. Darc ciocolate cataniez. Lindor irezistibli smot extra darc. Tot ciocolate negre sau ce-or fi ele. Aici avem altceva, mouse de canard. Asta-i o rață, cum ar veni. Mouse de fouille de voilale, sunt pateuri. Avem și niște cafea, să creștem tonicitatea.

Avem aici ceva pascal, panetone dopia deliția ciocolato con crema ciocolato. Trecem și la capitolul ăsta, că sărbătorile pascale… Șeridans cofe lichior. Doi într-unul, alb și negru șeridans. După care Moet Chandons Imperial, champagne imperial!

Și, în sfârșit, ce merge, după o masă copioasă? Un coniac special original, Hennessy! Și mai este ceva, pe fundul cutiei se găsește ceva mic, acest pliculeț.

Să vă întreb eu ceva, am valoare în sensul că să moară dușmanii mei? Nu vedeți ce-i aici? Păi am valoare, dom’le! Ați mai primit dumneavoastră așa ceva, ați primi un magazinaș vreodată ca o atenție?

 » sursa: www.digi24.ro