Premierul Florin Cîțu dorește să vândă companiile de stat și primul pas pentru a realiza acest plan demn de un asasin economic este concedierea a mii de angajați. Companiile de stat au fost jefuite de stat prin numirile politice în consiliile de administrație și atribuirea de contracte pentru studii de fezabilitate și consultanță către mafia cu gulere albe.
Tarom, CFR Călători și Poșta Română sunt primele companii de stat care vor avea de suferit. În următoarea perioadă, fiecare companie va trimite planul de reorganizare și numărul de concedieri către Guvern.
Peste 3.000 de angajați ai CFR vor ajunge pe drumuri din cei 5.000 pe care compania de stat îi are. Poșta Română va concedia 300 de angajați, iar TAROM 700 de angajați.
„România nu trebuie să își vândă proprietățile, este nevoie ca statul să asigure anumite domenii importante pentru siguranța națională. De ce să vindem Poșta Română când această companie poate să fie profitabilă, este nevoie numai de un management serios, nu de unul politic.
Dacă avem companii private care pot face performanță, de ce să nu facă performanță și Poșta Română? Este un plan bine pus la punct și prin care se urmărește un tun imobiliar, respectiv preluarea activelor ce le deține Poșta Română. Aici nu este vorba despre eficiență, căci ea poate exista, aici este vorba despre interesul lui Florin Cîțu de a ceda câteva miliarde de euro unor interese străine.
Situația la Tarom este una similară. Compania poate fi la fel de performantă ca și alte companii aeriene. Dar nu facem acest lucru dând oamenii afară, ei se pot muta în alte companii de stat unde este nevoie de ei și trebuie completată schema de personal. Am văzut că se caută oameni la Jandarmerie, atunci haideți să îi luăm tot de la stat, din alte sectoare economice ce trebuie eficientizate” a declarat senatorul AUR Valentin Rică Cioromelea.
Din ce observăm este un plan de distrugere a companiilor de stat și vânzarea activelor la prețuri derizorii. Am prezentat în anchetele noastre cum infractorii cu gulere albe au jefuit sistematic companiile de stat. O să facem o investigație și despre CFR SA cu nume și prenume, lucru pe care fi trebuit să îl facă Corpul de control al premierului Cîțu.