Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, omagiu adus marilor oameni de stat care au înfăptuit Unirea Principatelor Române

Mihai Enachi, candidatul AUR la Primăria Capitalei, omagiu adus marilor oameni de stat care au înfăptuit Unirea Principatelor Române. Sute de bucureșteni au fluturat steaguri tricolore pe Dealul Mitropoliei, în locul în care Adunarea electivă a Țării Româneşti, în frunte cu mitropolitul Nifon Rusailă, a decis unirea Țării Românești cu Moldova și l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Române.

„Faptul că suntem atât de mulți tineri prezenți astăzi pe Dealul Mitropoliei să omagiem faptele istorice de la 1859 mă bucură. Acest lucru înseamnă că înțelegem importanța actului de Unire și faptul că suntem în reperele istoriei statului român.

Fără Unirea din 1859 nu s-ar fi realizat nici Independența din 1877, nici înființarea Regatului în 1881, și nici Marea Unire din 1918. Este imperativ să reflectăm cu recunoștință asupra contribuțiilor remarcabile ale marilor oameni de stat care s-au adunat în jurul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

În special în lumina contextului internațional actual, îi avem drept modele pe cei din trecut care au știut să se impună în fața marilor puteri europene. Dorința poporului român pentru unitate și stat național este evidentă.”, a declarat Mihai Enache, președintele AUR București.

După manifestația de pe Dealul Mitropoliei, membrii și simpatizanții AUR București, în frunte cu Mihai Enache, vor merge la Focșani, acolo unde în 1859 a fost desființat hotarul care despărțea Moldova de Țara Românească. Aceștia, alături de sute de alți patrioți din întreaga țară vor participa la un marș al Unirii.