Microbuz românesc, implicat într-un carambol pe M1, în Ungaria. 5 persoane au murit (FOTO)

Cinci persoane au decedat, marţi, în urma unui grav accident petrecut pe autostrada M1, în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, informează agenţia maghiară de presă MTI. În accident au fost implicate patru autovehicule, iar 5 persoane au murit.

Pe site-ul poliţiei maghiare, police.hu, a fost publicat anunţul că patru vehicule s-au lovit la kilometrul 94 al autostrăzii M1, iar circulaţia în acea zonă a fost complet blocată.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă din Komárom-Esztergom, Mihály Sebestyén Varga, a declarat pentru MTI că un microbuz cu numere de România a lovit din spate un camion. În urma impactului, cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost propulsat din autovehicul.

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, într-unul dintre vehiculele implicate călătoreau 5 persoane, iar toate au decedat pe loc. Autorităţile maghiare nu au precizat, deocamdată, în care dintre vehicule circulau cele 5 persoane (două femei şi trei bărbaţi). 

De asemenea, un bărbat de circa 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui fiind stabilă.

Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului.

 » sursa: ebihoreanul.ro