„Mi-aș dori niște adidași albi”. Dorința simplă a unui copil nevoiaș care își dorește să ajungă polițist criminalist

Părinții Georgianei, o elevă în vârstă de 12 ani dintr-un sat românesc, nu își permit nici măcar să spere la o astfel de sumă. Abia au reușit să îi cumpere fetei un ghiozdan nou. Pentru rechizite, haine și încălțăminte încă nu sunt bani.

„Mi-aș dori niște adidași albi. Atât” – dorința simplă a unui copil nevoiaș care își dorește să ajungă polițist criminalist

Georgiana este premiantă, ea terminând clasa a cincea cu media 9.40, potrivit unui reportaj realizat de Digi24. Acum se pregătește pentru clasa a șasea, iar părinții nu au reușit să îi cumpere decât un ghiozdan nou. Însă fetei i-ar trebui haine noi și mai ales încăltăminte, întrucât la școală nu are voie cu singurii pantofi pe care îi are. Mama Georgianei spune că pentru a-i cumpăra acesteia strictul necesar pentru noul an școlar ar trebuie să scoată din buzunar în jur de 400-500 lei, bani greu de obțiunut într-o familie în care doar tatăl lucrează, iar pensia bunicii nu trece de 600 lei.

georgiana

„I-ar mai trebui încălțăminte, vă dați seama. Trening… Trening chiar nu are. Are unul de anul trecut, dar mai mare. Că l-am luat de la o mașină care trece pe drum. Și… bine, că i-a plăcut, dar i-am zis că-i mare. În mare mă duce la patru, cinci milioane să îi satisfac toate dorințele. Aștept la soț. Că doar el lucrează…”, spune mama Georgianei, în reportajul realizat de Digi24.

În încăperea care îi este și dormitor, și birou, și cameră de zi, Georgiana vorbește despre visul ei. Pentru noul an școlar ea speră la o pereche de adidași albi, iar în viitor vrea să devină polițist criminalist.

„Mi-aș dori niște adidași albi. Cu cei pe care îi am nu mă primesc la școală.

 » sursa: qbebe.ro