Martirii de la Fântana Albă comemorați și la Sfânta Mănăstire Putna. Profesorul de istorie Cristian Puha: 1 aprilie 1941 nici măcar nu este menționat în manualele de Istorie. VOLUME PDF GRATUIT


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Cu 81 de ani în urmă, la 1 aprilie 1941, în Bucovina istorică, la
Fântâna Albă – Varnița (azi în Ucraina), a avut loc masacrul grupului de
români care doreau să trăiască liberi în România, scrie Protos. Dosoftei Dijmărescu de la Sfânta Mănăstire Putna a Sfântului Ștefan cel Mare pentru Ziarul Lumina al Patriarhiei Române.

Prin legea nr. 68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi
Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de
la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor
forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul
Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”. Cu toate acestea, atrage atenția profesorul de istorie Cristian Puha, director adjunct al Liceului
„Ion Nistor”,  „1 aprilie 1941 nici măcar nu este menționat în manualele de Istorie.”.

De asemenea, după cum a observat doctorul Mihai Tîrnoveanu la comemorarea din fața Ambasadei Rusiei de la București, în toată Capitala României nu există nici un monument dedicat victimelor masacrelor și gulagului sovietic și nici martirilor Basarabiei și Bucovinei.

În continuare prezentăm la rândul nostru relatarea Protos. Dosoftei Dijmărescu, întregită de filmarea evenimentului și de două volume de istorie autentică oferite cadou de Mănăstirea Putna:

Câțiva preoți români din regiunea Cernăuți au săvârșit astăzi slujba
Parastasului la locul masacrului, iar începând cu ora 17, cei uciși
atunci au fost pomeniți în cadrul evenimentului comemorativ care a avut
loc la Mănăstirea Putna, la Portalul Memorial Golgota Neamului „Fântâna
Albă”.

Au slujit părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Putnei
și exarh al mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și
Rădăuților, părintele Mihai Cobziuc, directorul Departamentului
Minorități din cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate
Creștină al arhiepiscopiei, și clerici ai mănăstirii.

Între cei prezenți s-au numărat primarii localităților Putna și
Vicovu de Sus și membrii conducerilor Școlii Gimnaziale „Mitropolit
Iacob Putneanul” din Putna și ai Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din
Vicovu de Sus.

„Masacrul de la Fântâna Albă reprezintă pe toți bucovinenii care au fost uciși pentru libertate și neatârnare”

După săvârșirea slujbei Parastasului, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic a amintit împrejurările masacrului:

„După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939,
Uniunea Sovietică a ocupat, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și
Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți,
deportați, bisericile au fost închise, așa încât multe familii au
început să treacă noua graniță și să vină în România. Un astfel de grup a
fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă – Varnița la 1
aprilie 1941,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro