Instituțiile din Justiție s-au opus, președintele statului s-a opus, cetățenii au protestat cu zecile de mii în stradă, dar PSD a adoptat, noaptea, acum cîteva ore, pe ascuns, în ședință de guvern, cele două ordonanțe de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal. Scapă sute, poate mii de gulere albe care se află în judecată sau în cercetare pentru corupție și abuz în funcție.
Zeci de mii de oameni au ieșit din nou în stradă. PSD continuă să sfideze.
Este o declarație de război a unei puteri, Executivul, cu susținerea altei puteri, Parlamentul, față de altă putere, Judecătorească. Este o declarație de război a coaliției PSD-ALDE față de toți cetățenii care nu i-au votat (fie că au dat votul altor partide, fie că n-au mers la urne, dar care reprezintă patru cincimi!). Cei care încă îi susțin sînt fie inconștienți, fie masochiști. Vom avea un război civil, așa cum amenințau liderii PSD și ai ALDE?
Cu această ocazie, îmi fac mea culpa. N-am crezut că o nouă guvernare PSD va fi mai rea decît oricare alta. M-am iluzionat că Liviu Dragnea a învățat ceva din experiența lui Victor Ponta. Dar oamenii ăștia sînt din același aluat. Revin cu tenacitate asupra planurilor lor banditești, născute în decembrie 1989 și continuate cu fiecare ciclu electoral: să jefuiască țara și să se pună la adăpost de orice pedeapsă.
Liderii PSD își imaginează că românii o vor înghiți și pe asta, în cele din urmă. Nu cred o clipă că vor pierde puterea, că românii sînt capabili de o revoluție (adică de o întoarcere la normalitate, în sens etimologic) autentică. E necesar să le demonstrăm contrariul. Nesupunere civică, grevă fiscală, demonstrații de stradă și, să sperăm că nu ne vor împinge, finalmente, să punem mîna pe toaipă.
Preluat: https://claudiutarziu.ro/martea-neagra-se-intoarce-razboiul-civil-e-aproape/