Maratonul vaccinării în Capitală. Peste 4.500 de persoane vaccinate până sâmbătă dimineață, la ora 9.00

Medicul Mihai Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare de la Sala Palatului, a declarat, sâmbătă, la Digi24, că în cursul nopții, în fiecare minut au fost câte 3-4-5 persoane care au venit să se vaccineze. El a povestit că au fost situații în care români din străinătate au venit să își imunizeze copiii care abia împliniseră 16 ani. 

ACTUALIZARE 11.00 Peste 4.500 de persoane s-au vaccinat până sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, potrivit organizatorilor.

În total, au fost vaccinate 4.512 persoane, dintre care 2.735 la centrul de la Sala Palatului (773 pe tura de noapte) și 1.777 de persoane la centrul de la Biblioteca Națională (554 pe tura de noapte).

„Au fost foarte mulți părinți care au venit cu copii peste 16 ani. Copii cetățeni străini ai unor români. Au venit cu pașaportul țării respective și cu părinții care au semnat consimțământul. De la unii care aveau 16 ani și câteva zile, nici măcar 16 și o lună, până la aproape 18 ani. Părinții care doresc să vaccineze copiii trebuie să îi însoțească„, a afirmat medicul.

„Vaccinarea merge chiar mai bine decât ne-am așteptat, lucrul cel mai important e profilul celor care au venit. Au fost foarte mulți seniori, acele persoane pentru care n-a fost ușor să manipuleze sistemul de înscriere n platforma. Foarte mulți au zis că e bine să vii cu buletinul, fără programare. Nu trebuie nimic suplimentar, decât să nu fi avut doză de vaccin făcută. În sistemul de triaj se observă cu ajutorul tabletelor dacă solicitantul a făcut vreo doză de vaccin.

Din 2.200 de persoane, cam jumătate aveau peste 60 de ani.

„I-am distribuit către boxele din vecinătatea punctului de triaj, că să nu facă mulți pași. Persoanele cu comorbidități au fost vaccinate în punctul mobil de prim ajutor,

 » sursa: www.digi24.ro