Lupte grele cu seceta și cu băltirile în agricultura din județul Arad

În urma gerului de la mijlocul lunii februarie care a afectat grav foliar cerealele foioase, acum, grâul și orzul au început să se refacă, în agricultura din județul Arad. De asemenea, arăturile pentru culturile de primăvară sunt aproape finalizate.

Se preconizează că, în 2021, vor fi semănate peste 100.000 de ha de porumb, 7.500 de ha de soia și aproape 40.000 de ha de floarea soarelui, așa cum a fost și în 2020.

Amenințările fitosanitare nu sunt o problemă dificilă

Ioan Martin, directorul Direcției Agricole Județene Arad, spune că în agricultură situația este optimistă. Grâul este semănat pe 90.000 de ha, secară pe 109 ha, orzul pe 6.200 ha, orzoaică de toamnă pe 3.900 ha, iar rapiță pe 28.700 de ha. Există și 23 de hectare cultivate cu usturoi în 2021. În acest moment, nu sunt amenințări fitosanitare.

Fermieri au dotări tehnice și sunt puși la punct cu tehnologia și cu tratamentele și știu să facă față problemelor. Cel mai greu este de luptat cu seceta, cu inundațiile și cu băltirile, atunci când plouă mult, fiindcă sistemul de desecări și irigații construit în regimul comunist nu funcționează în cea mai mare parte, iar canalele pentru scurgerea apelor sunt colmatate.

”Totuși fermieri sunt foarte bine pregătiți pentru a face față situațiilor grele în agricultură. Cei mai mulți au participat și la cursuri de formare profesională în cei 31 de ani de când fac agricultură și reușesc să obțină producții foarte bune an de an an an. În 2020, au fost fermieri care au reușit să scoată peste 11.000 de tone la porumb, chiar peste 12 tone la hectar. În fermele domnului Muscă au fost scoase și peste 14.000 de tone de porumb la hectar în 2020”,

 » sursa: ziuadevest.ro