Noi probleme pentru firmele din România. Enel și Eon au înștiințat câteva societăți comerciale că nu mai au posibilitatea să prelungească contractul de furnizare a energiei electrice, după încheierea perioadei contractuale. Acestea vor fi nevoite să găsească alt furnizor, sarcină tot mai dificilă, ținâd cont că o bună parte dintre furnizori refuză noile contracte venite din partea persoanelor juridice, precizează Lilian Scripnic, deputat AUR, care a sesizat ANRE această situație.
Potrivit informațiilor, Enel și Eon invocă mai multe cauze: presiunea asupra ofertei de energie electrică disponibilă în UE și în România, creșterea prețurilor pe principalele piețe europene și impactul lor asupra formării prețului în România, precum și lipsa lichidităților generată de măsurile de sprijin aplicate clienților finali, luate de Guvern în ultima perioadă.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a transmis un răspuns detaliat ca urmare a solicitării primite din partea deputatului AUR în care a prezentat ce soluții au aceste societăți comerciale.
Astfel, în ceea ce privește protejarea societăților comerciale de consecințele negative ale unor astfel de situații, ANRE a transmis că, potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, există dispoziții prin care se asigură mecanismele necesare alimentării cu energie electrică a clienților care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.
Referitor la întrebarea – Societățile care nu reușesc să contracteze un nou furnizor de energie electrică intră automat în furnizarea de ultimă instanță?, instituția a transmis că, potrivit art. 28 din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice, „în situaţia încetării contractului de furnizare încheiat între furnizorul actual și un client final, prin ajungere la termen sau prin reziliere de către furnizorul actual, locurile de consum ale clientului final care fac obiectul contractului şi care se află în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice se preiau:
- automat, ca urmare a notificării transmise de operatorul de distribuţie către furnizorul de ultimă instanţă nominalizat în cazul clienţilor casnici şi în cazul clienţilor noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/certificatul de racordare de cel mult 1 MVA/loc de consum;
- pe baza unei cereri transmise de către client oricărui furnizor de ultimă instanță din lista publicată pe pagina de internet a ANRE, cu cel puţin o zi anterior încetării contractului încheiat cu furnizorul actual, în cazul clienţilor noncasnici cu o putere aprobată prin avizul tehnic de racordare/ certificatul de racordare mai mare de 1 MVA/loc de consum.
De asemenea, în ceea ce privește tarifele practicate pentru situația de FUI (Furnizarea de ultimă instanță), ANRE a precizat că, pentru consumul realizat in perioada 1 septembrie 2022 — 31 august 2023, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică clienţilor, inclusiv celor preluaţi in regim de ultimă instanţă, este:
- maximum 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins intre 0-100 kWh inclusiv;
- maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kW17. Consumul de energie electrică ce depăşeşte 255 kWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 27/2022.
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, in cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1);
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, al unităților de învățământ publice şi private, definite conform Legii educației naționale nr. 1/2011, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privați de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale;
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la lit. d). Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1);
- pentru beneficiarii prevăzuți la pct. 3) şi 5) care nu au istoric de consum în anul 2021, procentul de 85% se aplică la consumul realizat lunar.
În cazul clienţilor finali care nu se încadrează în categoriile de clienți care beneficiază de facilitățile enunțate, preţul final facturat se va determina în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 27/2022, se arată în răspunsul transmis de către ANRE.