Liderul AUR, George Simion: Într-o lume normală nici un om nu ar trebui să fie nevoit să-și părăsească țara

„Într-o lume normală, niciun om nu ar trebui să fie nevoit să-și părăsească țara”, a declarat George Simion în cadrul unei conferințe de presă ținute joi 5 martie la sediul Partidului AUR, în care a abordat subiectul refugiaților și al imigranților ilegali.

Știrile despre mii de persoane care iau cu asalt granițele UE, mai exact ale Greciei, au reapărut în presa internațională, dar și în presa din România.

Cine sunt acești oameni? Informații exacte nu sunt prezentate în spațiul public. Probabil, majoritatea sunt refugiați sirieni, datorită războiului civil prelungit. Tot conform relatărilor de presă o parte sunt însă emigranți economici din zona Orientului Mijlociu sau chiar din țări ca Afganistan sau Pakistan.

„Refugiații sunt utilizați ca masă de manevră, sunt doar o carte jucată de politicieni”, a mai afirmat George Simion. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, utilizează refugiații pentru scopuri pur politice: mijloc de presiune și șantaj în negocierile cu UE și perdea de fum care să acopere mediatic agresiunea militară a Turciei în Siria.

Războiul civil din Siria durează deja de 9 ani pentru că puterile globale sau regionale, SUA, Rusia și Turcia nu s-au înțeles cu privire la soarta lui Assad, a Siriei post-belice și a sferelor lor de influență. În acest tablou, UE a dovedit doar că nu poate deocamdată juca nici un rol la nivel internațional, ci trebuie doar să suporte consecințele acțiunilor politice ale celorlalți actori internaționali.

Milioane de sirieni au fost nevoiți să să-și părăsească locuințele, comunitățile, țara.Nimeni nu face asta de plăcere, ci de nevoie, iar noi românii știm foarte bine asta. Acum, refugiații sunt utilizați din nou ca mijloc de presiune într-un joc geopolitic mai mare.

România a fost prezentată în presa internațională drept țară de tranzit pentru o nouă rută a refugiaților.În aceste condiții Partidul AUR lansează factorilor de decizie din România mai multe întrebări:

Guvernul interimar al României, care se antrenează din greu să nu fie votat în Parlament, are pregătit un plan de acțiune pentru o eventuală criză a imigranților ilegali?

Îi primim sau nu îi primim pe acești oameni care nu sunt cetățeni ai Europei? Îi respingem la Dunăre sau îi primim pe Podul Prieteniei de la Giurgiu?

Putem să-i cazăm temporar sau nu? Putem să-i procesăm din punct de vedere administrativ (luare în evidență, documentare, prelucrare cerere de azil, etc.)?

Într-o țară normală, autoritățile au un măcar un plan de acțiune; sau planul nostru sunt doar alegerile anticipate?

Partidul AUR propune autorităților române să acorde sprijinul necesar Greciei și Bulgariei pentru a putea gestiona criza de la granițele lor și a se evita un nou exod al imigranților ilegali în Europa.

„Soluția corectă a problemei este pacificarea Siriei și reîntoarcerea acestor oameni în țara lor. Locul acestor oameni este în patria lor. Ei trebuie să reconstruiască Siria devastată de război, nu să devină o populație nomadă, la mâna traficanților de carne vie și a rețelelor infracționale din Europa”, a mai declarat George Simion.

Sursa: www.curierulnational.ro

Preluat: https://60m.ro/liderul-aur-george-simion-intr-o-lume-normala-nici-un-om-nu-ar-trebui-sa-fie-nevoit-sa-si-paraseasca-tara/

Lasă un răspuns