Lângă Pompei a fost descoperit un car roman de ceremonie aproape intact

​Lângă celebrul oraș antic Pompei a fost descoperit un car de ceremonie aproape intact ce a fost folosit acum două milenii. O bună parte dintre elementele carului s-au păstrat și este o minune că vehiculul cu patru roți s-a păstrat în stare atât de bună, mai ales că hoții au săpat la doar câțiva metri.

Acest car de ceremonie are patru roți și s-au păstrat și componentele de fier, decorațiunile din bronz și alamă, lemnul mineralizat și amprente ale unor materiale organice (cum ar fi urme ale frânghiilor).

Descoperirea a fost făcută în cartierul Civita Giuliana, la doar câteva sute de metri de ruinele orașului Pompei, distrus de celebra erupție a Vezuviului, în anul 79. Estimările privind numărul de victime în urma erupției variază între 2.000 și 15.000 de oameni.

Descoperirea este parte a unui program arheologic care-și propune să lupte și cu activitățile ilegale din zonă, mai ales cele făcute de căutătorii de comori care sapă tuneluri pentru a găsi artefacte pe care să le vândă apoi pe piața neagră.

Și acest car ceremonial a fost descoperit printr-o minune, fiindcă hoții au săpat în zonă un tunel, din ambele sensuri spre camera unde a fost găsit vehiculul, dar nu au ajuns la el.

Se crede că acest car este cel numit ”Pilentum” de romani și care nu era folosit la activități agricole de zi cu zi, ci la festivități, procesiuni sau parade.

Sursa: AFP

 » sursa: hotnews.ro

%d blogeri au apreciat: