La cât timp se face rapelul dacă ne-am infectat între doze? Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea previne formele severe

Sunt destule persoane în România care s-au infectat cu noul coronavirus exact în intervalul dintre cele două doze de vaccinare. Inclusiv purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a anunțat sâmbătă că se află într-o asemenea situație. Mulți se întreabă, în aceste condiții, în care trec deja prin boală, ce se întâmplă cu rapelul. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a oferit răspunsul duminică seara, la Digi24.

„Dacă persoana respectivă este cu stare generală bună, este afebrilă, debarasată de virus, având test negativ, se poate vaccina oricând în acest interval după vindecare, însă este bine să lăsăm imediat după vindecare o perioadă de circa 10-14 zile, perioada de convalenscență, în care este important să se definitiveze, să se remită toată reacția inflamatorie de după boală și sigur, ulterior, persoana respectivă se poate vaccina. Deci un interval de circa două săptămâni de la momentul vindecării este rezonabil pentru a se vaccina”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.

Câte persoane vaccinate cu a doua doză au făcut COVID  în România

Pe de altă parte, circa 1.080 de persoane care au făcut și a doua doză de vaccin s-au infectat cu SARS-CoV-2 în România, ceea ce înseamna – la momentul statisticii respective – cam 0,19 la sută din numărul total al celor care au fost vaccinați cu cele două doze, a menționat Valeriu Gheorghiță.

El a precizat că în majoritatea cazurilor, diagonosticul de COVID a fost pus cam între 10 și 14 zile de la rapel. „Noi știm că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua 10, ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme față de momentul în care se împlinesc aceste beneficii maximale”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

„Să știți însă că majoritatea au fost forme asimptomatice sau minim simptomatice,

 » sursa: www.digi24.ro