La Aeroportul Internațional Timișoara va fi inaugurat noul terminal sosiri curse externe pasageri

La Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia” va fi inaugurat, luni, noul Terminal Sosiri Curse Externe Pasageri. La eveniment va participa Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă. Noul terminal va permite derularea simultană a activităților operaționale de deservire a aeronavelor și susținerea unui flux de aproximativ 3 milioane de pasageri pe an, cifră estimată pentru următorii ani.

Terminalul are o suprafață desfășurată de 4.383 mp și este optimizat pentru 3 fluxuri de pasageri, având 3 sisteme de benzi de bagaje, 10 puncte de control al documentelor și 3 puncte de control vamal. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 30,35 mil lei, din care 13,12 mil lei s-au asigurat prin fonduri europene nerambursabile, 2,32 mil lei prin bugetul de stat, iar suma de 14,91 mil lei este asigurată din fonduri proprii.

Proiectul de investiții „Construire Terminal de Sosiri Curse Externe Pasageri” a primit în aplicația MySMIS codul 126171. Proiectul a fost realizat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară 2 Dezvoltarea unui sistem multimodal, de calitate, durabil și eficient, Prioritatea de investiții 7c – Dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus și care au emisii reduse de carbon, inclusiv a căilor navigabile interioare și a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel regional și local Obiectivul Specific 2.3. Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor.

FOTO: Forum STPT/Freeflow77

Comentarii

comentarii

 » sursa: ziuadevest.ro