Jumătate din magazinele Profi sunt conduse de parteneri. A fost semnat contractul pentru cel de al 800-lea – Ziua de Vest

Numărul magazinelor partener a ajuns să fie aproape egal cu cel al magazinelor integrate Profi odată cu semnarea, chiar înainte de sfârșitul lunii trecute, a contractului pentru cel de al 800-lea magazin partener Profi.

Funcționând la Vișeu de Sus, jud. Maramureș, al 800 lea magazin de acest fel completează lista unităților partener aflate în toate județele țării și contribuie la atingerea uneia dintre țintele strategiei de dezvoltare a rețelei: în următorii câțiva ani toate magazinele Profi să ajungă să fie administrate de către parteneri.

“După un început lent și plin de provocări, când testam conceptul iar potențialii parteneri își puneau problema cum să înțeleagă parteneriatul, diferit de sistemul franciză, am învățat cum să-l adaptăm la condițiile existente pentru a obține rezultate optime,” a declarat Magda Amarie, Director Operational, Departament Partener Profi. “Astăzi oamenii din domeniu nu doar că ne înțeleg sistemul, dar pot și vedea cu ochii lor avansul rapid și realizările celor care deja au avut încredere să se înroleze, astfel că acum cererile de înscriere vin spre noi în ritm alert”.

Cei care doresc să devină parteneri https://www.profi.ro/magazin-partener/ și au șanse să li se atribuie câte un magazin Profi sunt persoane cu experiență în comerț, preferabil în comerțul alimentar, și care au cunoștințe de administrare a stocurilor. Este de asemenea important să fi lucrat ca șefi de magazin, de departament sau de raion, să fi condus echipe de angajați și să aibă abilitatea de a organiza activități și de a le prioritiza. Persoanele orientate către client, cu bune abilități de comunicare și care știu să relaționeze sunt clar cu un pas mai aproape de statutul de partener Profi.

Cine întrunește toate aceste calități se poate aștepta ca de la momentul când depune solicitarea de a deveni partener și până când dobândește acest statut prin semnarea contractului de parteneriat să  treacă cel puțin patru luni,

 » sursa: ziuadevest.ro