Institutele Culturale au o misiune importantă, aceea de a conserva identitatea naționale a românilor de peste hotare prin consolidarea relațiilor cu aceste comunităţi româneşti din afara granițelor. Comunități românești regăsim în state precum Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Macedonia de Nord, Grecia, Albania și Croația. Se estimează că numărul acestor români de pretutindeni ar fi între 1,5 și 2 milioane de persoane.
În acest context, senatorul AUR Ionuț Neagu i-a adresat ministrului de Externe Bogdan Aurescu o interpelare cu privire la statusul demersului de înființare a acestor centre culturale.
Există o serie de hotărâri de guvern care prevăd înființarea unor institute culturale în statele mai sus menționate, unde se află comunități importante de români:
- Hotărârea de Guvern nr. 492 din 1 aprilie 2004 privind organizarea și funcționarea Institutelor Culturale Românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate, precum și înființarea unor institute noi, modificată de mai multe ori de-a lungul anilor, prevede înființarea de Institute Culturale Românești în două state în care există importante comunități istorice românești: ICR Atena (Republica Elenă) și ICR Kiev cu filială la Cernăuți (Ucraina), fără ca aceste Institute Culturale Românești să fi fost înființare vreodată.
- Hotărârea de Guvern nr. 492/2004 a prevăzut înființarea ICR Belgrad (Republica Serbia), însă această prevedere a fost eliminată fără ca un Institut Cultural Român să fi fost vreodată înființat la Belgrad.
„Din câte cunoaștem, propunerile au vizat înființarea ICR Bălți și ICR Cahul (Republica Moldova), ICR Sofia cu filială la Vidin (Bulgaria), ICR Salonic (Republica Elenă), ICR Tirana, cu filiale la Corcea și Saranda (Albania), ICR Odesa, cu filială la Ismail (Ucraina), ICR Belgrad, cu filială la Bor, ICR Skopje (Republica Macedonia de Nord). Niciuneia dintre aceste propuneri nu i s-a dat curs până în prezent”.
Având în vedere cele expuse mai sus, senatorul AUR Ionuț Neagu i-a solicitat ministrului Bogdan Aurescu să ofere informații cu privire la următoarele aspecte:
- Care sunt rezultatele analizei multianuale a Ministerului Afacerilor Externe privind propunerile de înființare de Institute Culturale Românești și filiale ale acestora în statele în care există comunități istorice românești/minorități românești înrudite (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Republica Macedonia de Nord, Grecia, Albania și Croația), precum și în statul înrudit Republica Moldova.
- Ce propuneri concrete a formulat Ministerul Afacerilor Externe în ultimii 10 ani privind înființarea de Institute Culturale Românești și filiale ale acestora în statele în care există comunități istorice românești/minorități românești înrudite, precum și în statul înrudit Republica Moldova.
- În cazul unui răspuns negativ la punctul 2, vă rugăm să motivați concret și temeinic lipsa unor asemenea propuneri, cu referire distinctă la fiecare stat vizat în parte”.