Distribuie acest articol!
Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a făcut o serie de declarații halucinante, miercuri seară. Ea a spus că lipsa medicametele nu este atât de importantă. În plus, ea a afirmat că medicamentul-minune, Favipiravir, nu este chiar minune, ba, dimpotrivă.
”Trebuie să înţelegem că medicamentele nu rezolvă problema. Lipsa medicamentelor de acum este o problemă, dar este o temă care ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei. La 1.000 de pacienţi care sunt trataţi cu Remdesivir, 12 sunt salvaţi. E nevoie să tratăm 1.000 de pacienţi cu Tocilizumab ca să salvăm 30. Asta în contextul în care. pentru vaccinare. riscul de mortalitate scade de 20-30 de ori. Diferenţa este enormă între ce face vaccinul pentru reducerea mortalităţii, pentru a scădea riscul de a muri de infecţia COVID-19 şi ce fac medicamentele”, a declarat Ioana Mihăilă, la Profit News, miercuri seară.
Aceasta susţine că medicamentul Favipiravir nu este deocamdată recomandat în tratarea COVID-19.
”La Favipiravir există rapoarte ale organizaţiilor Comisiei Europene (…) în care se spune că până în momentul emiterii raportului – şi ultimul era în iunie sau iulie 2021 – EUnetHTA nu recomandă administrarea de Favipiravir în tratamentul COVID-19. S-ar putea ca studiile să arate că există un oarecare beneficiu, dar nu aş îndemna populaţia să îşi pună speranţele în unele medicamente, ele nu sunt salvatoare în acest moment”, a mai afirmat Ioana Mihăilă.
Fostul ministru a subliniat că nu trebuie ţinut cont de părerile unora, în privinţa acestul medicament.
”Medicii de familie şi medicii specialişti trebuie să prescrie medicină bazată pe dovezi. Nu părerile personale, nu părerile importatorilor sau distribuitorilor de medicamente, nu părerile domnului Becali, nu părerile doamnei Şoşoacă. Nu acestea trebuie să stea la baza prescrierii medicamentelor. Dacă dovezile, aşa cum au fost prezentate şi analizate de către instituţii de prestigiu, arată că pentru Favipiravir nu există indicaţie, înseamnă că în acest moment Favipiravir nu are indicaţie să fie administrat”, a declarat Ioana Mihăilă.
Întrebată despre faptul că Favipiravir a fost inclus în protocolul de tratament COVID în mandatul său de ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă a afirmat: ”În mandatul meu Favipiravir a fost aprobat, dar nu ministrul îl aprobă. Există Comisia de boli infecţioase care recoamndă Ghidul. Informaţia ştiinţifică nu vine de la ministru”.
Mihăilă a precizat că în mandatul său medicamentul a fost recomandat doar cu prescriere şi administrare în spital. Ulterior, ”probabil în urma presiunilor şi a evoluiei epidemiologice, Comisia a hotârât să extindă această administrare”.
”Nu spun că Favipiravir are eficienţă zero, spun doar că, aşa cum recomandă instituţiile europene, el nu are indicaţie de a fi prescris”, a mai adăugat Mihăilă.
Distribuie acest articol!