Îngropați în nămeți – Istoria celor mai cumplite ierni din România, de la 1892 până în zilele noastre

​Acum râdem sau ne enervăm când auzim clișee precum ”iadul alb”, dar pe vremuri iernile erau năprasnice și ningea continuu chiar și două zile, astfel că și în orașe grosimea stratului de zăpadă ajungea să fie și de peste 1,5 metri. Ierni precum cele din 1954 sau 1985 vor rămâne în istorie și probabil că nu se vor mai repeta niciodată. În articolul realizat cu ajutorul datelor furnizate către HotNews.ro de Administrația Națională de Meteorologie puteți citi despre iernile dure în care zăpada a fost mai înaltă decât omul, dar puteți vedea și grafice care arată că zăpezile de altădată chiar au dispărut aproape total.

Informația pe scurt

  • -ernile în care s-au stabilit cele mai impresionante recorduri ale grosimii stratului de zăpadă au fost 1954, 1985, 1892, 1932, 1929, 1901 și 1945. După cum se observă, cele mai multe recorduri sunt de acum câteva zeci de ani și extrem de puține sunt din acest secol.
  • Pe 26 ianuarie 1892 s-a înregistrat valoarea maximă a grosimii stratului de zăpadă înregistrată la stațiile meteo situate la sub 1.000 m alt: la Roman, în Moldova, au fost 250 cm. Cea mai ridicată valoare măsurată în țară a fost pe 19 martie 1945, la vf Omu: 390 cm, arată datele ANM.
  • Rămâne în istorie iarna lui 1954 când au fost mai multe episoade dure de viscol și viteza vântului a depășit 120 km/h. Sunt celebre imaginile cu tramvaie înzăpezite, cu uriașii munți de zăpadă de pe străzile Bucureștiului și cu soldații care încercau să degajeze zăpada cu lopețile. Stratul maxim măsurat în țară la stațiile meteo a avut 173 cm la Călărași și 150 cm la Turnu Măgurele.
  • Iarna lui 1985 a fost extrem de grea fiindcă venea într-o perioadă de lipsuri când în multe apartamente nu era căldură.

 » sursa: hotnews.ro