Infractori din UE, deportați în România: Austria trimite migranții în România

Distribuie acest articol!

    Mai mulți migranți, unii dintre ei afgani, au fost deportați marți din Austria. Ei nu au fost trimiși, însă, în țările lor de origine, ci în România, notează puls24.at și krone.at. Acestor solicitanți de azil li s-au respins cererile, dar nu pot fi deportați în țările lor de origine pentru că acestea nu sunt considerate sigure.

    Temerile sunt acum că în România vor fi trimiși tot mai mulți cetățeni străini catalogați drept infractori.

    Patru afgani, cinci sirieni și un marocan au fost urcați, marți, la bordul unei nave cu destinația România. Potrivit Ministerului austriac de Interne, deportarea respectă Regulamentul Dublin III. Ministerul a mai transmis că, până la finele lunii trecute, 474 de deportări au fost efectuate cu respectarea acestor norme. Au fost incluși aici și 80 de afgani. Cei mai mulți au ajuns în Germania, România și Italia. Majoritatea celor 474 sunt din Afganistan, Nigeria, Algeria și Siria.

    Președintele federal, Alexander Van der Bellen, vicecancelarul Werner Kogler și mai multe organizații au criticat această practică.

    Luni, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a lansat o recomandare împotriva întoarcerilor forțate pentru Afganistan, solicitând o interdicție pentru returnarea forțată a cetățenilor afgani, inclusiv a solicitanților de azil cărora li s-au respins cererile. Asta în contextul în care talibanii au preluat iar puterea în Kabul.

    Ministrul austriac de interne, Karl Nehammer (ÖVP), susține însă în continuare practica deportărilor. Numai că imigranții nu ajung în Afganistan, ci în România.

    Infractorii, fie ei afgani, marocani sau sirieni vor începe, așadar, să ajungă la noi, deoarece nu mai pot fi trimiși în Afganistan sau în țările lor pentru că nu mai sunt în siguranță.


    Distribuie acest articol!