Distribuie acest articol!
Ludovic Orban și-a făcut cunoscută intenția de a candida pentru conducerea PNL, cel mai probabil, contra premierului Florin Cîțu, care încă nu a făcut niciun anunț public în acest sens. Orban a afirmat astăzi la Cluj că „în curând vom declanșa procedurile de alegeri în partid”.
„Vreau din nou să fac precizarea că alegerile în Partidul Național Liberal nu înseamnă organizarea unui congres, înseamnă alegeri de la firul ierbii. O să fie alegeri generale, fiecare organizație locală, ulterior o să fie conferințele județene și abia după finalizarea alegerilor la baza partidului o să aibă loc congresul cu o reprezentare proaspătă, care să asigure cu adevărat legitimitate conducerii care este aleasă”, a precizat Orban.
El mai spus că sunt 36 de filiale care îl susțin și că va actuala campanie presupune „multă acțiune de teren, acțiune la firul ierbii, participare la toate evenimentele importante, susținerea proiectelor reprezentanților PNL în administrația locală și la nivel parlamentar. O să fie o campanie pozitivă, bazată pe proiecte și obiective realiste”.
Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu neagă existenţa unei campanii electorale în interiorul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii, el precizând vineri, la finalul unei vizite la Centrul de vaccinare drive-through de la un centru comercial din Suceava, că nu se află în competiţie cu actualul preşedinte al liberalilor, Ludovic Orban.
Distribuie acest articol!