Ieșirea din țară spre Moldova a devenit un coșmar. TIR-urile așteaptă chiar și 3 zile, coada de pe E87 riscă să ajungă până în Galați

În aproape toate vămile din România sunt cozi interminabile de TIR-uri care așteaptă să iasă din țară, dar cel mai aglomerat este la Vama Siret din Suceava, pe unde se iese spre Ucraina, și în Galați, spre Republica Moldova. Peste 200 de camioane stau la rând pe sensul de ieșire din România pentru a ajunge în punctul de frontieră Galați Rutier. Şirul de camioane nu poate fi cuprins cu privirea, pentru că se întinde pe aproximativ 4 km.

Coada de TIR-uri pe Drumul European 87, care duce spre vama Giurgiulești, din Republica Moldova, crește de la o zi la alta. Dacă situația nu se schimbă, în câteva zile această coadă va ajunge până în municipiul Galați.

Timpii de așteptare sunt între 2 și 3 zile. Pentru că rămân fără provizii, şoferii se grupează, desprind capul tractor și merg în oraș să cumpere apă și alimente pentru cât mai mulți dintre ei.

– Stau de aseară de la ora 4, am prins coadă de 5 km. Vin de la Ruse, spune un șofer.

– Sunteți gol?

– Nu, sunt încărcat cu mâncare pentru copii, pentru Moldova.

Un alt șofer spune că transportă castraveți de la Matca, din România. 

– Ne ducem în Ucraina și ne țin în rând cu toți, chiar dacă avem produse alterabile, nu ne dau voie să trecem fără rând poliția de frontieră, se plânge el.

– Ați încercat să vorbiți?

– Da, am fost aseară și ne-au spus să stăm toți în rând, că stau și cei care duc benzină, motorină, toți stau în rând, așa trebuie să stăm și noi, explică șoferul.

„Timpul de prelucrare a unei declarații vamale la noi este de aproximativ 5-10 minute,

 » sursa: www.digi24.ro