Huf Romania a sărbătorit extinderea fabricii și aniversarea a 15 ani de activitate în Arad

Astăzi, Huf, companie specializată în accesul și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, inaugurează extinderea fabricii sale din Arad și sărbătorește cea de-a 15-a aniversare a Huf Romania S.R.L. De la preluarea noilor spații de producție în decembrie 2020, 114 noi angajați au fost deja recrutați pentru liniile de producție suplimentare, care sunt acum funcționale. Astfel, numărul angajaților Huf din Arad a crescut la aproximativ 500 și include echipa nou înființată a Centrului European de Recalificare Huf.

„Deoarece Huf Romania este o piatră de temelie în rețeaua noastră globală, am decis să organizăm totuși un eveniment festiv restrâns, în conformitate cu precauțiile COVID-19, pentru a marca extinderea activității fabricii noastre din Arad. În primul rând dorim să mulțumim angajaților noștri pentru angajamentul lor din ultimii 15 ani și pentru punerea în funcțiune a noilor linii de producție într-un timp record, în ciuda contextului pandemic”, a declarat dr. Lars Placke, membru al consiliului de administrație Huf. Din 2006, operațiunile Huf din Arad au crescut rapid, întrucât compania valorifică oportunitățile oferite de o importantă resursă de talente cu angajați calificați și beneficiază, prin poziționarea geografică, de proximitatea companiilor auto importante din Europa de Est. La eveniment, dr. Placke a subliniat că Huf își va crește competitivitatea prin extinderea activităților sale în țările cu cel mai bun cost, precum România.

În Arad, Huf produce piese mecanice și electronice pentru Mercedes, BMW, Dacia, Volvo, Stellantis și VW. Portofoliul de producție include injectarea de mase plastice și asamblarea mânerelor exterioare de uși, a suporturilor acestora, a senzorilor, a seturilor de încuietori și a capacelor de rezervor de combustibil. În noul Centru de Recalificare din Arad, sunt efectuate toate testele standard de calitate pentru produse ale companiilor auto din Europa. „Pe cei 20.000 de metri pătrați ai fabricii,

 » sursa: ziuadevest.ro